Această a cincea generație a avut parte de o experiență diferită, și asta nu din cauza lor, ci din cauza mea: am decis să pun în practică tot ce învățasem de la primele patru generații.
Așa că le-am dat oamenilor mai multă libertate (de exemplu, ultimele teme au fost alese de ei, nu de mine); am adus la curs vechi absolvenți, ce și-au dorit să mai aibă parte de atmosfera de cazarmă pe care o cunoșteau foarte bine – și le-au fost de mare folos celor noi, care și-au însușit cu ușurință modul de la lucru de la Wannabe, observându-i pur și simplu pe veterani; am fost mult mai dispus să cedez în controversele cu wannabiștii, ceea ce nu prea făcusem cu primele generații (se pare că ajută enorm ca omul să audă de la profesor cuvinte ca „Aici m-am înșelat eu, iar tu ai avut dreptate”); iar faptul că acest site a fost construit în timpul Wannabe 5, cu permanent feed-back de la cursanți, a dat un tonus special acestei experiențe. În ceea ce privește textele scrise de data asta, pot spune cu mâna pe inimă că progresul s-a văzut cel mai repede. Au învățat mai rapid decât toți cei de până acum – nu știu cum și de ce! Și, da. Mă simt mândru de toți cei care au izbutit să absolve Al Cincilea Val de Asalt!
Mădălina Angelescu: Timp de două luni am învățat și testat ceva nou – cum să scriu proză scurtă. Și știți ce? Mi-a plăcut. Acum văd proza scurtă ca pe o formă de autenticitate. Mi-am dat voie să scriu mai aproape de mine. În călătoria aceasta, mentor mi-a fost Mihai Buzea, căruia îi mulțumesc. Dacă a fost ușor? Nu, n-a fost. Presiunea de a preda un text săptămânal, pe o temă dată, text despre care știi că va fi citit și disecat de colegi, dar și de maestru, există. Și e foarte mare. Dar chiar această presiune, acest antrenament, m-a făcut să continui. Să nu renunț. Să-mi dovedesc, în primul rând mie, că pot s-o fac. Atmosfera la ateliere a fost de milioane. S-a glumit, s-a râs, s-au analizat textele la modul cel mai serios, s-a oferit feedback. Cu ce m-am ales la final? Cu încrederea că pot să scriu dacă îmi dau voie s-o fac.
Andra Țoropoc: Am primit provocarea de a candida pentru un loc în băncile Şcolii Wannabe 5, din dorința de a-mi exersa scrisul şi din curiozitatea de a afla păreri avizate despre ce şi cum scriu. Temele şi discuțiile din cadrul cursului au fost interesante şi constructive şi mi-au adus încredere şi energie ca să continui cu transpunerea imaginaţiei mele în poveşti. La Wannabe am fost puşi cu toții la treabă, deopotrivă cursanţii şi „dirigintele clasei”, domnul Mihai Buzea! Şi am scris fiecare dintre noi. Şi am cernut idei, am ales cuvinte, ne-am confruntat experienţe, amintiri, angoase, vise, momente realiste şi fantezii suprarealiste. Am lucrat diferite figuri de stil şi diferite modalități de redare a povestirilor şi, astfel, am scos în lumină părți din lumile care trăiesc în mine. Şi am simțit că, după fiecare povestire pe care domnul Mihai Buzea şi colegii mi-o analizau şi o criticau, eram mai înţeleaptă şi puteam să scriu mai mult şi, parcă, mai bine. Fiecare temă dată şi dusă la capăt mi-a fost ca o trambulină provocatoare pentru următoarea temă. Desigur, am avut şi erori, stângăcii sau, pur şi simplu, lipsă de „muza cea bună”, dar toate mi-au fost semnalate şi explicate, iar apoi am căutat să evit să le mai produc, chiar dacă am fost în unele situații puțin încăpățânată şi nu am renunţat la punctul meu de vedere referitor la felul în care am înclinarea să scriu. M-am bucurat enorm să primesc aprecieri, dar am fost recunoscătoare şi criticilor aduse textelor mele. De fapt, pentru această analiză obiectivă a scrierilor, eram prezentă în băncile Şcolii Wannabe! Zâmbesc şi acum, scriind succint despre cât de drag şi de benefic mi-a fost cursul Wannabe 5... şi-mi aduc aminte sfaturile „domnului diriginte” şi cuvintele colegilor şi întâlnirile noastre de joi seara, pline de joie de vivre...şi, zău, tare mult aş vrea să mai fiu în banca silitorilor şlefuitori de cuvinte şi la Wannabe 6! Sau 7...
Marius Cărbunescu: Mihai Buzea este un magician al scrisului, a participat la scrierea temelor cot la cot cu noi și ne-a determinat să scoatem ce-i mai bun din ranița de viitori scriitori, prin puterea exemplului. Am revenit la Wannabe 5 după ce am absolvit ciclul 2. Subiectele au fost provocatoare. Cel puțin eu am închegat suficiente texte valoroase pentru a face parte dintr-un viitor un volum de proză scurtă. Se spune că pentru a reuși în meseria de scriitor sunt necesare trei condiții. Aspirantul trebuie să aibă imaginație, spirit de observație și experiențe personale ieșite din comun. Mă rog, una din ele ar putea să lipsească, dacă sunt îndeplinite celelalte două, însă aș adăuga-o pe a patra: să-l cunoască pe Mihai Buzea.
Mădălina H.: Pentru mine, Wannabe 5 a fost o experiență de tipul coming of age. Chiar cred că mi-am „maturizat” penița respectând niște rigori, pe care, recunosc, înainte de wannabe nu prea le luam în serios. Știam că va fi o provocare, mai ales pentru că scrisul pentru mine este un act fără miză, prin urmare, fără reguli. Și pentru că anxietatea mea luase o pauză prea lungă, mi-am propus să trec de la „și ce dacă?!” la „hai să!”. Și-am trecut. Oho, cum am mai trecut! Ce să mai zic, e dureros să îți vezi personajele ca într-o scenă din Fight Club. Apoi discutate, dezbrăcate, disectate, analizate. Și mai grav, propuse pentru schimbare! Am trecut prin toată roata emoțiilor în fiecare joi seara, timp de câteva săptămâni la rând. Am învățat să schimb aspectele care se cereau schimbate, și, (foarte important pentru mine!), am învățat să țin cu dinții de cele aproape de mine, chiar și în ciuda unor critici aspre. Mi-a plăcut să aflu că unii colegi aveau deja texte și chiar cărți publicate, și că, pentru o oră joi seara, împărțeam aceleași probleme.
Andrei Diaconescu: „Andrei, te invit să iei parte la Wannabe 5”. Aș vrea să zic că am fost chibzuit și nu m-am aruncat cu capul înainte. Dar parcă după Wannabe 3 ceva îmi lipsea. Hello darkness, my old friend. I've come to talk with you again... cine poate refuza anxietatea săptămânală? Iluzia visului imposibil ne macină pe toți și sperăm, da, sperăm, hai să nu ne ascundem, să fim noi cavalerul care, în ciuda sorții, învinge balaurul și pleacă cu domnița zurlie, în aplauzele celorlalți cavaleri uimiți de a noastră iscusință literară. Până la urmă, ce e un Wannabe? Un scutier care încă nu a ajuns cavaler. Dar ca să ajungă acolo are nevoie de îndrumare. Și asta face Mihai. Te ia ușor de mână, îți mai scapă câte una, te mai dojenește, dar nu cu răutate, tot el te ridică apoi și îți arată calea, de vrei. Care a fost diferența față de Wannabe 3? Cred că am găsit un Mihai mai matur. Senzația aia de vin roșu care a fost aerat cât trebuie și care acum e pregătit să-ți ofere tot buchetul de care e capabil. Iar eu? Încă nu sunt cavaler, dar măcar nu mă mai împiedic în propria sabie când trebuie să scriu. Mulțumesc.
Ioana Ioanici: Cursul Wannabe 5 a fost mult peste ediția a treia. M-am bucurat enorm să observ iar din umbră profesionalismul și seriozitatea domnului Mihai Buzea, mentorul nostru drag. Ca scriitor, nimic, dar nimic, nu e mai aducător de pagini scrise decât o persoană care să te împingă constant de la spate să scrii. O persoană care să te încurajeze, să te citească, să te corecteze și să te medieze cu mult tact și răbdare pe toată durata cursului. Sunt profund recunoscătoare pentru fiecare întâlnire din cadrul cursului. Tot ceea ce rămâne după acest curs poate fi definit foarte simplu aici: exercițiul de a scrie și REscrie iar și iar.
.png)
