Volume colective

Volumul „Între două lumi” (editura Charmides, 2023) poate fi caracterizat într-o singură propoziție: este o carte scrisă de oameni care nu scriu. Mai mult decât atât, este o carte scrisă de oameni care nici nu citesc, și cu asta am spus totul. Autorii sunt imigranți care muncesc din greu, în joburi extrem de diferite, și nu au timp pentru nimic, în niciun caz pentru lectură. Legătura lor cu țara este cu totul superficială, iar legătura lor cu literatura română contemporană este inexistentă: din punct de vedere literar, acești oameni vin, pur și simplu, din trecut. Dar din punct de vedere al experienței de viață, ei vin din viitor: fiecare imigrant a trăit cu mult mai mult decât colegul său de bancă sau decât iubita lui din clasa a șasea, care a ales să rămână în locul de baștină. Textele adunate în carte sunt nu atât dure, cât traumatizante. În fiecare dintre ele, autorul sau autoarea și-a descătușat durerea, despărțirea, iubirea, fericirea, nostalgia și frustrarea, pe lângă multe alte emoții profund umane, redate în scris fără volutele obișnuite ale scriitorilor de meserie. Treaba mea a fost să pun textele într-o ordine plăcută la lectură și să introduc volumul printr-un text de început („Înainte de cuvinte”), unde aduc următoarea precizare: acest val de imigrație este primul din Europa, da, dar este al doilea din istoria românilor. Primul val a fost în La Belle Époque și s-a îndreptat spre America și Canada.

Acest prim volum colectiv a fost realizat la inițiativa lui Florin Lăzărescu, iar cei care au fost invitați să contribuie sunt scriitori consacrați, din generații diferite, dar care aparțin, mai mult sau mai puțin, celui de-a optulea deceniu al secolului XX (sunt născuți între 1970 și 1980). Fiecare povestire are ca „personaj principal” un obiect al acelei epoci revolute: un inel de plastic de la cravata de pionier (Viorel Ilișoi), o muzicuță (Cosmin Perța), un proiector de diafilme (Mihai Buzea), o felie de cașcaval (Ștefania Mihalache), o fotografie alb-negru (Liviu Surugiu), un șnur roșu de comandant de grupă (Robert Șerban), un bulgăre de sodă caustică (Ioana Nicolae), cravata roșie de pionier (Maria Orban), o călimară de cerneală pentru stilou (Remus Boldea) și multe altele. Forța volumului rezidă în nesfârșita uitare în care au căzut toate aceste obiecte, odată cu lumea care le dăduse naștere.