.png)
Cursul Wannabe 3 a început la 1 aprilie 2025 și s-a terminat după două luni, iar rezultatele au fost bune – în general. Doar opt oameni au reușit să-l absolve: unii au renunțat pe parcurs, alții s-au retras din motive de nepotrivire de caracter, iar o persoană n-a reușit să învețe nimic de la mine (regret obștesc). Aici m-am lovit pentru prima oară de o problemă comună tuturor cursurilor de scriere: opinia, foarte răspândită printre începători, că scrisul trebuie să fie „ceva frumos” și că motivația de a scrie este „pentru a face lumea mai frumoasă”. Pe scurt, problema constă în cuvintele urâte (porcoase) ale limbii române – iar româna este chiar foarte productivă în această direcție. Am înțeles foarte multe de la cursanții Wannabe 3, dar învățătura mea de căpetenie a fost și este aceasta: nu e nimic de făcut cu cei care vin la curs cu ambiția de a schimba lumea. Ca profesor, datoria mea e față de cei care vor să scrie și să publice, nu față de „revoluționari”. Pare ceva superfluu, dar iată că a fost nevoie să trec și prin așa ceva, nu ca să devin un profesor mai bun (asta-i imposibil), ci unul mai înțelept: arborii care nu vor să crească rămân pitici, indiferent de cât de multă lumină primesc. Iar cei opt absolvenți ai Wannabe 3 au confirmat pe deplin că efortul pe care l-am investit a fost just: cărți publicate, manuscrise în lucru, premii la concursurile de proză scurtă. Îi rog pe cei care vor să lase aici o părere, bună sau rea – mulțumesc!
Alex Ghearăsămescu: Cursul lui Buzea poate fi caracterizat în multiple feluri, flatante și nu prea. Primul gând care îmi vine în minte este totuși legat de dezorganizarea pe care am resimțit-o pe parcursul întregului curs. Frustrantă! Ca și cum ceva mereu lipsea. O structură pe care să o urmărim, cât și, poate, o așezare ierarhică? Abia înainte de finalul ultimei întâlniri am realizat totuși că Buzea a făcut cu noi ceea ce a spus că va face, și anume ne va face să scriem opt texte publicabile. Texte de care eram mândru sau, măcar, mulțumit. Într-un cuvânt, maniera organică în care s-a desfășurat cursul, deși pentru unul ca mine a fost greu de îndurat, a reușit, pe nesimțite, să mă elibereze de jena, inhibițiile și pretențiile pe care le intuiesc în orice scriitor la început de drum.
Andrei Diaconescu: O serie de lucruri importante în viață mi s-au întâmplat pe ultima sută de metri; pare că mă concentrez mai bine când sunt pe cale să depășesc un termen. Așa a fost și cu Wannabe 3.0, unde m-am urcat în ultimul tren, prinzând, nu știu cum, 10-15 minute la birou să scriu textul pentru admitere. Nu am știut în ce intru și nu am avut așteptări. Anxietate – acesta este cuvântul care îmi vine în minte când mă gândesc la curs. Anxietatea de a trimite săptămânal un text decent, care să fie citit de oameni care scriu „pe bune”. Anxietatea de a auzi săptămânal cum îmi este comentat textul, verbul, metafora, virgula etc. Teama de a fi judecat de alții e complicată. După primele două-trei întâlniri m-a bătut gândul să renunț, pentru că mi-a fost foarte greu să-mi creez o rutină și să accept expunerea. Nu înțelegeam atunci cursul sau rostul poveștilor lui Buzea. Dar un alergător duce cursa până la capăt indiferent de accidentări; nu există DNF (Did Not Finish) decât în situații extreme. Corpul se obișnuiește cu stresul, îți capeți respirația și începi să apreciezi experiența, precum și informațiile din poveștile din viața de scriitor expatriat. La final, pot să zic că sunt al naibii de mândru de mine. Acum mi se pare ireal că am reușit să scriu opt texte decente – mai multe decât scrisesem în toată viața mea până atunci. Și, bașca, sunt texte care chiar îmi plac. Realizez, pe această cale, că Buzea a livrat ce a promis, iar cursul mi-a adăugat o opțiune în plus pe drumul meu. Rutina să o mai găsesc.
Codruța Ene: Cursul de scris mi-a dat curaj. Acolo am găsit sprijin, prieteni și parteneri de drum – colegi cu care scriu și astăzi și alături de care lucrez la o carte colectivă. Am avut curajul să-mi expun textele și am descoperit cât de valoros poate fi un feed-back sincer și constructiv. Efortul de a duce cursul până la capăt a fost răsplătit prin publicarea unor texte și prin faptul că mi-am îndeplinit un obiectiv personal: să-mi antrenez perseverența. Am plecat de acolo crezând mai mult în mine, după multe momente de flow și râs cu lacrimi.
Laura Stanciu: Mihai Buzea e de gașcă. Nu face pe antrenorul. Are disciplina scrisului și muncește pe rupte. Trimite și el câte un text la fiecare temă săptămânală și suportă să primească feedback din partea cursanților. Asta nu am văzut la niciun alt atelier de scriere. Mai mult, îi ajută pe cei care trec prin Wannabe să publice.
Cornelia Iordache: Un curs care nu te învață să scrii ca la carte sau după rețete, mai degrabă te pune direct la treabă. La Wannabe am scris proză cât nu m-aș fi gândit că pot scrie în jumătate de an, iar asta mi s-a părut cel mai util.
Dragoș Marcean: Primul lucru care te învață cursul e cum să depășești etapa de scris compuneri de școală. Al doilea lucru este cum s-o încasezi ca mai apoi să te ridici mai puternic. Și că e mai bine s-o încasezi într-un mediu prietenos și de învățat, decât în sălbăticie.
Gabriela Marinescu: Nu am participat la alt curs de scriere. Nu pot spune dacă a fost bun sau rău. Pentru mine a fost provocator. Mă bucur că am ieșit din zona de confort și am scris texte care acum sunt citite pe LiterNet. Și foarte încântată sunt de basm, pe care recunosc că din cauza mea nu l-am finalizat. Am vorbit despre el într-un articol în competiția Super blog, iar editura Niculescu a spus că are o construcție bună și ar fi păcat să nu-l termin.
Viorel Prodan: Pentru mine, cursul Wannabe 3 a fost o experiență foarte bună. În primul rând pentru că Buzea este un critic corect. Are ochiul format și spune lucrurilor pe nume. În sensul că nu menajează, dar nici nu atacă persoana. Rămâne la text, iar asta, pentru cine vrea cu adevărat să învețe să scrie, e esențial. Mi-a plăcut mult și bibliografia despre care s-a vorbit pe parcursul cursului, mai ales în zona literaturii române. Pentru mine a fost o redescoperire utilă și, în unele cazuri, o invitație la lecturi despre care nu știam sau le-am amânat prea mult. Atmosfera de lucru a fost foarte bună. Feedback-ul primit a fost clar și util, tocmai pentru că venea pe punctele esențiale ale textului. Nu te pierzi în comentarii inutile, ci înțelegi repede unde funcționează ceva și unde nu. Un alt lucru important: Buzea este un scriitor de la care ai ce învăța și care muncește cot la cot cu participanții la curs. Nu ne predă din turnul de fildeș. În final, s-a legat și o atmosferă între noi, cursanții. Un fel de clasă de liceu care, după ce termină a douăsprezecea, rămâne în legătură. Mai mult decât colegi de curs – cred că am rămas prieteni.