.png)
Acesta a fost, de departe, cel mai provocator dintre toate cursurile Wannabe. Ceea ce știu eu să fac, ceea ce am fost învățat să fac, ceea ce fac din 2005 încoace, este să scriu literatură mainstream – bine, acum o și predau, spre beneficiul tuturor, inclusiv al meu. Însă oamenii care au venit la Wannabe 4 erau obsedați de literatura horror și asta mi-au cerut să le predau, punându-mă astfel într-o încurcătură groaznică, de fapt într-un conflict de interese: nu numai că n-am citit niciodată literatură horror, dar nici nu cred în acest gen literar. Cu toate acestea, după lupte aproape corp la corp cu cei înscriși, am ajuns la un fel de compromis: eu le predam tot mainstream, evitând astfel minciuna și impostura, urmând ca ei să aplice principiile generale la propriile lor manuscrise horror. În cele din urmă, spre finalul cursului, compromisul a fost realizat, iar cele două părți (cursanții și profesorul, adică eu), au cedat fiecare câte puțin și am scris cu toții texte fantasy. Ale mele sunt cele mai slabe, recunosc, dar asta a contat cel mai puțin spre deloc, din punctul meu de vedere: oamenii erau fericiți, erau pe their own turf.
Pentru că așa este corect, las mai jos și punctele lor de vedere despre curs.
Talida Barbé: Am participat la câteva cursuri care promiteau să ne învețe arta scrisului. Nu s-au asemănat niciunul cu celălalt, am învățat din toate. La cursul lui Mihai, partea cea mai bună e că te pune la treabă. De la prima ora scrii. Învățăcel sau nu, practic termini cursul cu o nuvelă. La mine a venit la pachet cu documentare, stivuire și apoi cernere de idei. Abia apoi alegerea cuvintelor, stilului, experiențelor și, într-un final, al personajelor care au adus totul la viață. După fiecare povestire am simțit că știu mai mult decât ieri și că am scris mai bine ca ultima dată. Am avut și rateuri pe care Mihai mi le-a arătat și explicat. Pe unele le-am acceptat, pe altele nu. Cert este că, în ciuda genului literar (literatura horror, da, sunt de groază), în care am înclinarea să scriu, gen care lui Mihai îi displace cu pasiune, a avut flexibilitatea și deschiderea să înțeleagă ce fac în textele mele. Unde nu s-a înțeles, asta a fost. Dacă trebuie să explici, ceva lipsește. Însă uneori mi-a depășit așteptările, descoperind sensuri pe care nici măcar nu le-am gândit. Deci nu-l putem acuza de lipsă de imaginație și analiză. Din contra. La cursul lui înveți să fii vioi în scris și exprimare, să îți gestionezi personajele logic și, când nu se poate scoate ceva, să renunți la ele. Chiar și la idei, chiar și la perspective. Fără resentimente. Înveți să adaugi informații esențiale fără să scrii pagini întregi, ci succint și cu impact imediat. Înveți să nu te bagi ca musca-n lapte peste personajele tale și să nu bagi cititorul în ceață. În esență, înveți să vezi ce lipsuri are textul tău și cum să le rezolvi. Restul rămâne la latitudinea ta. În concluzie, cursul a fost printre cele mai bune, l-aș fi pus pe primul loc dacă aș fi avut mai mulți colegi, de la care să primesc sugestii. Rămâne însă în top datorită volumului de lucru, a temelor alese, a flexibilității, a disponibilității de a risca pe teren „ostil”, unde prejudecățile sunt adesea obstacole. Și, nu în ultimul rând, a efortului pe care trebuie să îl depui cu fiecare povestire pe care o așterni pe hârtie. Îți deschide un drum. Ce faci cu el... e treaba ta.
Sorin Rizeanu: Numele Wannabe este ales greșit: de ce un termen englezesc pentru un curs de scris românesc? Mai important, „wannabe” este un termen în general derogatoriu. Cursul a atras doar doi studenți, dezamăgitor, dar a fost salvat parțial prin invitarea altora mai vechi în partea a doua. Inițial, înțelegerea a fost că pot scrie pasaje din cartea la care lucram, după care Maestrul s-a răzgândit. Asta înseamnă că mi-am împins cartea la care lucram pe o perioadă nedefinită în viitor, producând în schimb un număr de short stories care par să moară în sertar. Poveștile scrise de mine n-au ajuns nici pe LiterNet, în afară de una. Probabil că sunt subiectiv, dar cred că mai multe au fost reușite și ar fi meritat un outlet – mă așteptam că proful să le împingă pe undeva, gen reviste online. Insuficient efort pentru munca și timpul cursanților. Maestrul pare fixat într-un mod anacronic de gândire. De exemplu, partea cu vocea auctorială – la care chiar i-am dat exemple moderne de excepții și ușor de înțeles (vezi serialele The Office și House of Cards) – și care poate fi o caracteristică importantă a stilului. Un alt exemplu: opinia lui este că autorul trebuie să „dea gol” tot timpul, fără să înțeleagă că anumite divagații au un rol foarte important în framing-ul emoțional al cititorului, chiar dacă ele vor fi iritante pentru un cititor grăbit, necufundat în atmosferă sau în genul literar. În paralel cu cursul, am mai urmărit câteva masterclass de scris online. Maestrul pare să nu înțeleagă el însuși reguli de bază ale scrisului în povestirile lui scurte. Un exemplu de la Salman Rushdie: nu trebuie să treci în magic fără să pregătești cititorul, adică nu trebuie să pleci din super-realism de petrecere grosieră și să termini cu ghosts. Ca și la sex, partenerul (cititorul) trebuie un pic pregătit. My two cents: el ar trebui să își pună întrebările: „Ce este nou în această povestire?” (dacă scrie tot timpul la fel, rezultatele vor fi mereu la fel – slabe). „Cum schimbă starea emoțională a cititorului?”. „Personajele evoluează, povestea se desfășoară pe mai multe planuri?”. Altfel, pe scrierile lui publicate în alte părți (cele de la Wannabe au fost slăbuțe, grăbite), poveștile par să se închege bine, sunt citibile, cu singurul caveat al repetării, de care trebuie să aibă curajul să scape. Pe partea pozitivă: proful are o personalitate foarte plăcută, e ușor de lucrat cu el. Pare să cunoască bine „intestinele” sistemului de publicare și are contacte care pot fi foarte utile (editori, translatori). A construit o comunitate în jurul cursului care e vie și interesantă. Știe să se cufunde în viață reală de unde își caută subiectele.