.png)
Ideea cursului mi-a fost dată de Florin Iaru, la o bere pe terasa Légère din București, în iulie 2023. Odată întors acasă, la Bruxelles, am pus în practică tot ce-mi spusese el, punct cu punct, iar la 1 aprilie 2024 am ținut primul meeting online, pe Zoom. Din păcate, am uitat de el și m-am culcat, așa că toți cursanții au stat de vorbă între ei timp de o jumătate de oră, până a venit nevastă-mea de la muncă, m-a trezit și m-a trimis la laptop, să intru-n meeting. Acesta a fost norocul meu și al cursului Wannabe: cât eu dormeam, oamenii au avut timp să facă cunoștință, să râdă pe îndestulate și să facă ipoteze despre „maestrul Buzea”. Următoarele 9 meetinguri au decurs fără astfel de incidente, iar din cei 15 cursanți cu care am început Wannabe 1, am terminat cu 11. Ei bine, acești 11 absolvenți au confirmat pe deplin, din punct de vedere literar (nu vreau să mă laud cu ei, nu încă), iar din punct de vedere social, mi-au devenit prieteni, am devenit un grup de prieteni. Ori de câte ori trec prin România ne întâlnim la o agapă, râdem, povestim literatură și îi bârfim pe scriitorii consacrați – pe toți, ceea ce ne dă un foarte puternic sentiment de apartenență. Dacă bârfim lumea literară, înseamnă că deja îi aparținem, nu este așa?
Las mai jos câte o părere de la fiecare dintre cei 11:
Alina Voinea: Am scris mult în copilărie și adolescență, dar viața m-a ținut cititoare. Eram cu romanul terminat în sertar, fără nicio legătură cu lumea scriitorilor, care mi se părea departe, iar pragul dintre mine și ei mi se părea atunci o prăpastie. Apoi a apărut cursul lui Mihai, unde m-am înscris fără să stau pe gânduri: omul avea vreo opt cărți publicate. Am primit mai mult decât am plătit, prăpastia s-a făcut punte și m-am ales și cu prieteni pe viață.
Adrian Brătucu: Dacă vrei să te faci scriitor nu cred că ar trebui să vii la cursul lui Mihai Buzea. Părerea mea este să te înscrii la Litere. Asta dacă nu ești bătrân sau dacă nu ai timp pentru că lucrezi la abator. Sau dacă deja ai făcut Literele, la un moment dat, între două chefuri în Regie. Dacă nu vrei să fii scriitor, dar totuși, dintr-un motiv necunoscut, te porți ca unul și nu reușești să renunți la scris nici după ture lungi cu bicicleta, întocmit facturi sau săpat prin grădină, atunci se pare că ești un wannabe și n-ar fi o idee rea să te înscrii. Mihai Buzea îți va arăta ce să faci dacă te chinuie talentul. Cu delicatețe, răbdare și, de multe ori, cu utila detașare a sudorului care pune masca în fața flamei ca să nu-și ardă retina, „maestrul” va efectua o acrobație necesară scrisului: demistificarea. Și o va face precum Mihai Viteazul, nu cu barda, ci prin exemplul personal. Copii, uitați-vă la mine! Există ceva ce nu ar trebui să faceți? Ei bine, eu am făcut-o deja. Vreți să știi cum? Întreabă acum. Esențial exercițiu de recalibrare. Toate orgoliile crescute în singurătate au nevoie de o crudă retezare sau măcar de o izbitură cu ciocanul în moalele capului. Măcelarul de la Bruxelles va avea grijă ca ucenicii lui să iasă pe ușa virtualei academii însoțiți de simțul măsurii. E un soi de Giminy al lui Pinocchio. Un ultim lucru: dacă vreți să sunați un scriitor viu și să vorbiți cu el, așa cum își dorea Holden, ar fi bine să vă abțineți! Puneți mâna și plătiți înscrierea ca toți ceilalți!
Dragoș Duțulescu: Am mai participat la un curs de scriere creativă, dar ce s-a întâmplat acolo a fost doar o trecere în revistă a unor slide-uri cu ceva teorie și foarte puțină interacțiune. Nu am scris absolut niciun text în acele două luni de curs. La Wannabe mi-a plăcut că am interacționat în timpul și în afara cursului și că a trebuit să scriem. Provocările au fost ușor de înțeles și suficient de generice astfel încât să nu ne îngrădească creativitatea. E un profesor foarte pe gustul meu, adică un profesor care comunică direct, fără floricele, clar și la obiect. Feed-back-ul primit a fost suficient de clar astfel încât să înțeleg ce am de făcut. Mi-a plăcut că Mihai nu a folosit abordarea „faceți așa, că așa zic eu”, ci ne-ai dat exemple care să clarifice ceea ce ne-a explicat. Mie mi-a plăcut abordarea „ne adaptăm din mers” pe care a avut-o cursul de la o întâlnire la alta. Cred că unora le-ar prinde mai bine o abordare mai structurată; când susțineam eu cursuri, exista o regulă care să creeze contextul pentru participanți și care le răspundea la întrebarea „eu ce am de câștigat din asta?”. Cred că noi am fost grupa „cobai” pentru Wannabe. Adică, fiind prima dată când Mihai a susținut un astfel de curs, a învățat odată cu noi cam cum ar trebui să fie sau să nu fie.
Florentina Ghițescu: La un moment dat am întâlnit Japonia. Și tot ce e legat de țara asta ciudată a început să-mi iasă în cale. Sabina Yamamoto e un om care are legătură cu Japonia. A scris o carte, a luat un premiu. Am intrat în vorbă cu ea. Am întrebat-o cum a făcut să scrie o carte. Mi-a pomenit de Mihai Buzea și de noul lui curs de scris. Am fost acceptată. Ce a urmat? Nu veți ști niciodată dacă nu vă veți înscrie în această aventură. Cu scrisul nu știu ce să zic, dar pot să spun sigur cǎ poți să-ți faci prieteni și la bătrânețe.
Bogdan Bati: Am dat din întâmplare peste curs. Cititor pasionat, mi-am zis să-mi încerc mâna și la scris. Au trecut aproape doi ani de atunci și două momente m-au marcat profund. Primul a fost când am citit public împreună cu fiica mea un fragment dintr-o povestire. Al doilea a fost cronologic înaintea lui, că o rugasem să citească textul si să-mi spună dacă vrea să facă acel lucru cu mine, iar ea a venit și mi-a zis „Tati, tu chiar scrii bine. Să îmi mai dai să citesc povestiri de-ale tale”. Ambele au venit după muncă și răbdare multă din partea lui Mihai.
Sergiu Vasilov: Pe mine cursul m-a scos dintr-o perioadă întunecată, rece și stearpă, mi-a dat focus și entuziasm și un grup foarte simpatic și unit cu care am rămas prieten. Dacă veniți fără orgolii, cu mintea și inima deschise, veți fi răsplătiți cu asupra de măsură.
George-Cosmin Borș: Să nu v-aud că scrisul nu vă îmbogățește. Să nu v-aud! Taisez-vous! Eu, de când am făcut cursul cu Mihai Buzea, mi-am luat apartament, casă de vacanță în Ardeni, un lac cu pelicani pitici, două iahturi și o statuie de aur masiv – cu maestrul – mărime naturală, călare pe cal și bând bere. Adevărul e c-am devalizat și conturile unor societăți comerciale, dar hei, detalii administrative. Cum? Bate cineva la ușă? Aoleu! Fug atunci, v-am pupat, să scrieți frumos și ne vedem după grat... după martie, vreau să zic.
Cosmin Văideanu: Mihai Buzea nu încearcă să te bage într-un tipar de scriere, ci te ajută să îți găsești propriul stil, explicând de fiecare dată de ce crede că o variantă ar funcționa mai bine decât alta. Este genul de profesor direct, foarte deschis și încurajator, iar faptul că aveam teme și deadline-uri chiar m-a ajutat să fiu mai disciplinat. La final, atmosfera a fost ca atunci când te desparți de dirigintele de gașcă din liceu. Am rămas apropiați și cu sentimentul că am trecut prin ceva important împreună.
Gabriela Gabrinov: Momentul în care am decis să aplic pentru cursul Wannabe al lui Mihai Buzea o să-mi rămână pentru totdeauna în memorie ca unul în care am luptat pentru mine și am câștigat, pentru că, la vremea când a fost postat anunțul, unul dintre criteriile de participare era legat de vârstă: nu se acceptau scriitori sub 30 de ani. Prima mea reacție a fost una de revoltă, așa că i-am trimis domnului Buzea un mesaj în care i-am explicat că și scriitorii sub 30 de ani pot scrie bine, iar dânsul a ales să mă creadă pe cuvânt; în timp, s-a convins pe deplin că așa este. Opinia mea e că foarte bine a fost c-am avut ouțele la mine și că i-am scris. Dacă mă resemnam la vederea etichetei nedrepte de ,,numai pentru 30+”, n-am fi devenit cu toții prieteni. Probabil că da, dar fără mine, ceea ce consider unthinkable, așa că.
Ramona Marin: Deși nu îndeplineam toate criteriile pentru a participa la cursul lui Mihai Buzea, am aplicat. Prima lecție a venit gratuit: încalcă regulile când trebuie și perseverează. Au urmat și altele, tot gratuit, după ce cursul s-a terminat, pentru că Wannabe nu a rămas doar o clasă, ci a devenit familie.